Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, vineri seară, că tinerii liberali construiesc alături de politicienii cu experienţă din partid ”România modernă, din care noile generaţii să nu îşi mai dorească să plece”.
”În Partidul Naţional Liberal, tinerii construiesc alături de noi România modernă, din care noile generaţii să nu îşi mai dorească să plece. La Şcoala de vară a TNL, am avut parte de discuţii care mi-au dat speranţă cu privire la viitor şi nu numai – pentru că, aşa cum mi-au spus ei astăzi, vor să fie nu doar viitorul, ci şi prezentul. Eu îi încurajez şi îi susţin”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă.
Acesta a făcut referire la promisiunea tinerilor liberali de a avea, la alegerile de anul viitor, 3.228.
”Acesta înseamnă ca fiecare localitate din România să aibă cel puţin un ales al TNL. Îmi doresc să fie chiar trei sau patru, dar toate aceste funcţii să fie câştigate pe merit şi i-am încurajat să muncească pentru ei, dar şi pentru România. PNL a avut importante realizări la guvernare, dincolo de stabilitatea pe care am asigurat-o, iar fiecare dintre ei ar trebui să fie mândru de ceea ce am reuşit să facem”, a mai scris Ciucă.
Acesta a transat tinerilor liberali sarcina pentru anul electoral 2024.
”Anul viitor, TNL are datoria de a vorbi cu tinerii care vin pentru prima oară la vot, fie că pentru ei ,,vorbitul” poate nu mai înseamnă ca pentru noi din uşă în uşă, ci prin platformele online. Ei sunt totuşi cei mai în măsură să înţeleagă nevoile şi preocupările generaţiei lor şi am încredere că vor reuşi să îi convingă că viziunea liberală e cea mai potrivită pentru modernizarea României. Le-am dat tinerilor liberali astăzi sfatul pe care îl dau şi copiilor şi nepoţilor mei: să fie, înainte de toate, oameni! Îi încurajez să preţuiască şi să promoveze valorile noastre naţionale – tradiţiile, familia, cultura – dar şi valorile noastre liberale. Am mare încredere în ceea ce poate realiza noua generaţie, prin energia, implicarea şi determinarea lor şi îi asigur că mereu vor găsi în mine un partener de nădejde”, a mai scris Ciucă.
Alături de secretatul general al PNL, Lucian Bode, Nicolae Ciucă a participat, vineri, la Neptun, la Şcoala de vară a TNL, potrivit psnews.ro.