Ciucă: Lista comună PNL PSD pentru europarlamentare reprezintă un angajament al celor două partide pentru România

Preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, după depunerea listei candidaţilor Alianţei electorale PSD PNL pentru alegerile europarlamentare la Biroul Electoral Central, că aceasta reprezintă un „angajament pentru România” al celor două partide de a duce până la capăt asigurarea stabilităţii guvernării şi dezvoltarea ţării.

„Am formalizat depunerea listei Alianţei electorale PNL PSD. Este o listă care cuprinde o parte dintre europarlamentarii care au experienţă şi care şi-au desfăşurat activitatea în Parlamentul Uniunii Europene. De asemenea, sunt şi oameni noi. Practic, este o echipă pe care am asumat-o împreună, astfel încât să ne ducem la capăt angajamentul pentru a continua cu aceeaşi responsabilitate să asigurăm stabilitatea guvernării şi dezvoltarea României”, a afirmat Ciucă, la o declaraţie comună cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la ieşirea la de BEC.

El a menţionat că această echipă are misiunea de a face ceea ce îi stă în putinţă pentru continuarea procesului de dezvoltare a României cu fonduri europene.

„Această echipă are misiunea de a merge la Bruxelles nu pentru un partid, nu pentru Partidul Naţional Liberal, nu pentru Partidul Social Democrat, are misiunea la Bruxelles pentru România, pentru cetăţenii României, pentru a face ceea ce le stă în putinţă astfel încât să continuăm acest proces de dezvoltare cu fonduri europene, cum de altfel s-a şi realizat în ultimii 17 ani şi putem cu toţii să vedem acest lucru, bani cu care vom continua să dezvoltăm comunităţile locale, să putem să realizăm infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, să putem să îmbunătăţim cele două obiective pe care fiecare dintre partide şi toate partidele politice au promis că le vor avea pe lista de priorităţi şi anume domeniul educaţiei şi domeniul sănătăţii. Am mare încredere în acest demers şi sunt convins că şi cetăţenii României văd în această listă comună un angajament al celor două partide pentru România”, a susţinut Nicolae Ciucă, potrivit psnews.ro.

Listele candidaţilor Alianţei electorale PSD PNL pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie şi ale susţinătorilor au fost depuse, vineri, la Biroul Electoral Central.

Preşedinţii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, s-au deplasat împreună către BEC, pornind de la noul sediu al alianţei din Şoseaua Kiseleff 57, care a fost, în trecut, sediul USL şi, apoi, al ALDE.