Ciugud de Suceava! Cum începe școala la Poiana Stampei, comuna ce a „absorbit” toate fondurile europene din domeniul Educației

Pardoselile strălucesc de curățenie, băncile își așteaptă elevii, iar spațiile în care urmează să se desfășoare cursurile sunt mai prietenoase și atractive ca oricând.

Începe școala și la Poiana Stampei, la fel ca peste tot în țară, însă nu în aceleași condiții! Aici, Primăria comunei Poiana Stampei, prin edilul Viluț Mezdrea, a reușit să dea o altă dimensiune școlii de la sat.

Doar în ultima perioadă, proiectele europene accesate de Primărie au transformat unitatea de învățământ în totalitate, iar ce am urmărit cu uimire la Școala din Ciugud, există astăzi și la Poiana Stampei.

Astfel, localitatea de la munte, reușește să „pună la colț” multe orașe din județ și din țară.

Dacă în urmă cu mai mulți ani, primarul Viluț Mezdrea a pus accent pe modernizarea unităților de învățământ, acum a venit momentul ca dotările să fie prioritare și să se încadreze în evoluția țărilor europene. Urmare a unui proiect European, Școala din Poiana Stampei deține astăzi, în prag de nou an școlar, 28 de laptop-uri, șase sisteme all in one, 14 camere web, 14 camere web de conferință, 14 proiectoare, 14 ecrane de proiecție, 14 table interactive, 159 de tablete, un router wireless și 1584 de sisteme de management, toate urmând a fi folosite pentru un învățământ digitalizat, adaptat la modernismul zilelor noastre.

Un alt proiect european implementat a vizat prevenirea abandonului școlar, iar în acest sens a fost îmbunătățită infrastructura prin crearea, extinderea, reabilitarea și modernizarea de noi spații necesare derulării activității educaționale în cadrul Școlii Gimnaziale Poiana Stampei. Concret, aici s-au modernizat nouă săli de clasă, cu laboratoare, și  s-au  construit două săli de practică, de care se vor bucura copiii din localitate.

„Cu seriozitate și multă muncă, ne-am pregătit cu toții, profesori, părinți, elevi și administrația locală, pentru începerea noului an școlar. E un început de an cu emoții, însă cred cu tărie că ÎMPREUNĂ putem reporni EDUCAȚIA. Mă uit astăzi la cum arată Școala din comună și îmi văd un vis mai vechi împlinit. Am pus de fiecare dată acest domeniu pe un loc prioritar și știu că acest lucru va da roade pe termen lung. Avem condiții ultra moderne, atât pentru actul educațional, cât și pentru siguranța sănătății. Ne mai rămâne să performăm prin rezultate deosebite la învățătură și știu că vom face și asta”, a declarat pentru SuceavaLive, primarul Viluț Mezdrea.

Totodată, un alt proiect european a adus la școala din Poiana Stampei sterilizatoare medicale pentru aer, fixe şi mobile, pentru fiecare sală de clasă din unităţile de învăţământ şcolare şi preşcolare situate pe raza comunei, termoscanere profesionale, dispensere, dezinfectanţi și măști de protecție suficiente pentru un an școlar.

„Sunt un susținător al digitalizării educației, însă, știm că școala nu poate exista fără interacțiunea directă dascăl – elev, de aceea îmi pun speranțe mari și în implicarea cadrelor didactice. Fiecare școală, fie că este în cel mai mare oraș sau în cel mai izolat sat, modelează în aceste vremuri minți și suflete, care, peste ani, vor trebui să fie oameni profesioniști ce au avut cândva o temelie sănătoasă și o educație aleasă”, a conchis primarul comunei Poiana Stampei.

Și, povestea continuă la Poarta de intrare în Bucovina: tot pentru învățământ, se așteaptă un răspuns de la Ministerul Educației, cu privire la solicitarea edilului de a fi parte din proiectul ce prevede o masă caldă pentru cei 234 de elevi din comună.