Clădirea Poștei din Câmpulung Moldovenesc a trecut printr-un amplu proces de reabilitare

Primarul Mihăiță Negură anunță că încă o clădire din zona centrală a municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost reabilitată. Este vorba de clădirea Poștei Române, care a trecut printr-un amplu proces de modernizare și reabilitare. Astfel, s-a schimbat integral acoperișul, s-au înlocuit tâmplăria veche cu geamuri termopan și s-a refăcut fațada clădirii.
„Această clădire, construită în 1902, avea nevoie de un suflu nou. Mă bucur că Poșta Română a decis să reabiliteze sediul din centrul Municipiului Câmpulung Moldovenesc”, a spus primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.