Cod portocaliu de vreme severă în județul Suceava

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o avertizare COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată și  averse torențiale care vizează și județul Suceava.

Avertizarea este valabilă sâmbătă, între orele 12-23.00, iar în zonele afectate sunt posibile  averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.