O bijuterie a zonei de munte, comuna suceveană Coșna a primit titlul de Stațiune Turistică de Interes Local și asta după ce Guvernul României a adoptat Hotărârea de Guvern pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local și privind modificarea art. 2 și anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice.
Primarul comunei Coșna, Gavril Pardău, a transmis mulțumiri celor care au susținut proiectul său menționând că localitatea pe care o reprezintă are peisaje și obiective care merită să fie puse în valoare, acesta fiind un pas extrem de important pentru dezvoltarea turismului în zonă.
Trebuie spus că, pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localități ca stațiuni de interes local vor crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone.
Reamintim că localitatea Coșna este una dintre localitățile județului ce, în ultimii ani, a cunoscut o frumoasă evoluție, iar astăzi este pusă la punct din foarte multe puncte de vedere și gospodărită cu mult simț de răspundere.
Aici, drumurile comunale au fost asfaltate în totalitate, iar în prezent oamenii cedează în domeniul public porțiuni mici de drum pentru a putea fi asfaltate și acelea, școala arată la fel cum ar trebui să arate toate în anul 2022, Căminul Cultural a fost inaugurat deja de câțiva ani, iar tinerii și elevii au și un teren de sport cu nocturnă și o Sală a Sporturilor pe care multe orașe sunt invidioase.