Conclavul reia votul de alegere a Papei. Zeci de mii de oameni sunt cu ochii pe hornul Capelei Sixtine în ziua cu patru scrutine

Cei 133 de cardinali electori, responsabili de alegerea următorului Papă, au început cea de-a doua zi a unui conclav în care nu există nicio certitudine legată de numele celui care îl va succede pe Papa Francisc. Credincioşii şi curioşii stau, din nou joi cu privirile aţintite asupra coşului de fum de la Capela Sixtină din Vatican, după ce miercuri cardinalii nu au ajuns la un consens și fum negru a ieșit pe hornul Capelei după ce au stat închiși

Cei 133 de cardinali electori nu au reuşit să ajungă la un acord asupra unui nume, miercuri seară, în singura rundă de votare organizată imediat după începerea conclavului, vederea fumului negru provocând dezamăgire în rândul celor 45.000 de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru.

Nimic excepţional în această privinţă: prima rundă permite în principal evaluarea forţelor prezente înaintea negocierilor dintre cardinalii diferitelor facţiuni di

Se reia votul în Conclav
Joi, „prinţii Bisericii” vor reîncepe votarea, fiind programate două scrutine în cadrul sesiunii de dimineaţă şi alte două după-amiază. Dacă un nume primeşte o majoritate de două treimi, sau 89 de voturi, lumea va fi imediat informată printr-un fum alb care se ridică din coşul subţire instalat pe acoperişul capelei.

În caz contrar, va fi emis un fum negru la fiecare două runde de votare – respectiv în jurul orei locale 12:00 (10:00 GMT) şi în jurul orei locale 19:00 (17:00 GMT), relatează a3.ro.