Condamnat la aproape 5 ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, ridicat de polițiști din Suceava

Un bărbat din municipiul Suceava a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani după ce Judecătoria Suceava a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, la data de 27 mai 2026, în Penitenciarul Botoșani a fost depus D. Tiberiu Mihai, din municipiul Suceava, condamnat definitiv la o pedeapsă de 4 ani, 10 luni și 20 de zile de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de „act sexual cu un minor” și „tâlhărie calificată”.

Mandatul de executare a pedepsei închisorii, cu numărul 1072/2025, a fost emis de Judecătoria Suceava în data de 27 mai 2026.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de o grupă SAS, l-au identificat pe bărbat în aceeași zi, în jurul orei 16:05, la domiciliul său de pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava.

Acesta a fost arestat, escortat și ulterior încarcerat în Penitenciarul Botoșani de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.