De curând, pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Suceava a apărut o postare referitoare la „mafia câinilor fără stăpân” în care, cel mai probabil, viceprimarul Dan Ioan Cușnir „și-a rupt” câteva ore din viață pentru a relata cum se conturează această „mafie” a patrupedelor abandonate.
Adoptând o teorie a conspirației (teorii tot mai la modă în ultimii ani), conducerea UAT Suceava încearcă să dea vina pe oricine altcineva, mai puțin pe defectuosul management al adăpostului public, management puternic influențat de atot-iubitoarea Roxana Ciornei, apropiată a edilului Vasile Rîmbu.
Astfel, mai marii Sucevei dau vina pe firme private de ecarisaj pentru haitele de câini care bântuie pe străzile urbei speriind sucevenii și afectând puternic deplasările pedestre ale mamelor cu copii și ale bătrânilor, care nu se pot apăra în cazul în care patrupezii devin agresivi.
Mai mult decât atât, cei de la municipiu aruncă vina și în curtea Primăriilor din județ care, ce să vedeți, reușesc să gestioneze mult mai bine această problemă.
În loc să găsească o soluție pentru reducerea câinilor din Adăpostul Public și prinderea acestora de pe străzi, conducerea Primăriei inventează o teorie a conspirației.
Păi dacă au probe reale vis a vis de cele enunțate în postarea de pe Facebook, locul lor nu ar fi pe rețelele sociale, ci în plângeri reale la instituțile abilitate.
În loc să țină cont de poziția reală de decidenți în care se află acum, cei de la cârma Primăriei aleg „să latre” pe Facebook despre cât e de greu să gestionezi această problemă care ia amploare și afectează calitatea vieții cetățenilor.
„Cu toate acestea, se încearcă sabotarea activității noastre printr-o acțiune extrem de bine coordonată după structuri mafiote prin care se abandonează pe raza municipiului Suceava câini de talie din ce în ce mai mare și din ce în ce mai agresivi, din afara orașului și chiar a județului”, se arată în postarea de pe Facebook-ul Primăriei Suceava.
Cine or fi aceste structuri mafiote, încă nu ne-am edificat, însă, ca toți cetățenii acestui municipiu, sperăm să ne lămurească autorul acestei postări.
„Este evident că Suceava este sub asediul mafiei câinilor fără stăpân și avem nevoie de sprijinul Instituțiilor Statului, sub coordonarea Prefecturii Suceava: Inspectoratul Județean de Poliție, Poliția Animalelor, Direcția Finanțelor Publice Suceava și Direcția Sanitar-Veterinară”, se mai menționează în postare.
Ei bine, unele dintre aceste instituții au efectuat deja controale la Adăpostul Public al Sucevei, iar în urma lor au stabilit că: „În adăpost sunt prezente toate registrele veterinare obligatorii conform OUG 155/2001 și sunt completate la zi. Singura problemă a fost identificată la registrul de evidență a câinilor fără stăpân. Acest registru a fost completat în timp de mai multe persoane, ceea ce a dus la erori în numerotarea de ordine și la dublarea unor poziții. În cazul puilor intrați în adăpost, care nu erau microcipați până la vârsta de 3 luni, odată cu vaccinarea antirabică, nu se putea demonstra trasabilitatea lor. În urma ultimului control efectuat la adăpost s-a dispus resetarea numărului curent al registrului de evidență a câinilor, începând cu poziția 1, și microciparea tuturor cățeilor la intrarea în adăpost, indiferent de vârstă, pentru a asigura trasabilitatea acestora și completarea imediată a registrului fizic”.
Deci, cei de la Primărie n-au mâncat usturoi!
În ceea ce privește mult lăudatul serviciu de ecarisaj al Primăriei, organele de control au stabilit următoarele: „Mașina de captură există, dar nu este încă autorizată sanitar-veterinar. Conform notei de control, termenul de remediere este de 3 luni de la data controlului. Mașina respectă toate condițiile de bunăstare în timpul transportului, fiind pregătită pentru autorizare în scurt timp”.
Concluzia controlului a fost aceasta: „În perioada 1.09.2024 – 1.09.2025, SCOSBA Suceava a efectuat un control conform Ordinului 24/2010, anexa 3, punctul 22. Rezultatele controlului nr. 13126 din 07.08.2025 au fost următoarele: registrul de evidență a câinilor fără stăpân este incomplet pentru ultima lună, iar mașina de captură este neautorizată. Termenele de remediere stabilite au fost de 7 zile, respectiv 3 luni.
Au fost aplicate două sancțiuni: unui colaborator al adăpostului, conform HG 984/2005, în valoare de 1.200 lei, și medicului veterinar angajat al primăriei, conform aceleiași hotărâri, în valoare de 1.500 lei”.
Așadar, se poate observa din elicopter că mult lăudatul adăpost de animale abandonate nu este în regulă. În timp ce decidenții urbei dau vina pe fel de fel de „mafioți”, aceștia se confruntă cu varii carențe în respectarea legislației din domeniu, „lucrând” fără autorizații și fără să poată explica dublarea unor poziții din registrele Adăpostului pe care atât de mult îl ridică în slăvi sau despre trasabilitatea câinilor ce intră acolo.
Gurile rele ar spune că știu ce se întâmplă cu aceste animale, mai ales dacă sunt de rasă, însă noi nu propovăduim teorii ale conspirației, ci expunem doar lucruri deja clarificate de instituțiile abilitate!


