Consiliul Concurenței a publicat prețurile carburanților în marile benzinării: preţul mediu al benzinei a scăzut cu 58 de bani

Preţul mediu al benzinei a scăzut cu 58 de bani, iar al motorinei cu 56 de bani de la intrarea în vigoare a ordonanţei privind compensarea preţului la carburanţi, relevă date prezentate vineri de Consiliul Concurenţei.

Consiliul Concurenţei a publicat preţurile pe litru la carburanţi, practicate de marile lanţuri de benzinării.

Din datele prezentate, rezultă o scădere medie de 58 de bani la benzina standard în 12 august comparativ cu 30 iunie.

În cazul motorinei standard, scăderea este de 56 de bani, pentru acelaşi interval.

„Tabelele reprezintă preţurile medii pentru fiecare reţea, preţurile variind de la o benzinărie la alta. Preţurile nu includ compensarea de 50 de bani pe litru”, precizează instituţia.

Compensarea preţului la carburanţi a intrat în vigoare din 1 iulie, potrivit psnews.ro.