Consiliul Județean Suceava pregătește un eveniment pentru includerea Mănăstirii „Sfântul Ilie” în programul „Pelerin în Bucovina”

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a anunțat că Mănăstirea „Sfântul Ilie” din comuna Șcheia va fi inclusă în programul Pelerin în Bucovina, CJ Suceava urmând să pregătească un eveniment special pentru a marca momentul. 

„Prima acțiune concretă pe care o avem în vedere atunci când vorbim despre promovarea Mănăstirii «Sfântul Ilie» este aceea de a o include în programul «Pelerin în Bucovina» și avem în vedere organizarea unui eveniment  prin care să marcăm acest moment. Acest program cuprinde o serie de trasee în care sunt incluse Mănăstirea Putna, Mănăstirea Hagigadar, Mănăstirea Cacica. Prin urmare vom organiza până la data de 15 august un eveniment prin care să marcăm includerea acestui locaș de cult în circuitele turistice care fac  parte din  programul «Pelerin în Bucovina»”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.