Consiliul Județean Suceava sprijină, în premieră, echipa de robotică a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

Consiliul Județean Suceava devine, în premieră, partener al echipei de robotică Royal Engineers a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava, cea care a obținut anul acesta Locul I – Sustain Award la Michiana Premier Event, competiție internațională desfășurată la South Bend, Indiana, SUA, unde au participat 96 de echipe de robotică din întreaga lume.

Echipa beneficiază de o finanțare de 30.000 de lei, acordată prin programul de finanțări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005, pentru proiectul „Tehnologizarea echipei de robotică Royal Engineers”.

Membrii echipei au fost prezenți astăzi la Consiliul Județean Suceava, unde s-au întâlnit, în Sala „Ștefan cel Mare”, cu administratorul public al județului, Cezar Ioja.
Elevii au prezentat activitatea echipei și au făcut o demonstrație cu robotul cu care au câștigat locul I la secțiunea SUSTAIN in cadrul competiției din Indiana (SUA).

„Este pentru prima dată când Consiliul Județean Suceava vine concret în sprijinul echipei de robotică Royal Engineers, iar acest lucru este firesc și necesar. Vorbim despre copii și tineri care fac performanță într-un domeniu al viitorului, într-un context în care România s-a impus, în ultimii ani, ca una dintre forțele mondiale ale roboticii educaționale..

Acești elevi au demonstrat că și la Suceava se poate face robotică de performanță. În spatele unui astfel de rezultat sunt sute de ore de muncă, zile întregi petrecute în atelier, perseverență, organizare, disciplină și foarte multă pasiune”, a declarat administratorul public al județului Suceava, Cezar Ioja.

Finanțarea acordată de Consiliul Județean Suceava va sprijini achiziția de echipamente necesare activității echipei, precum laptopuri, imprimante 3D și materiale pentru prototipare, folosite în pregătirea pentru competițiile FIRST Tech Challenge, unde elevii construiesc, programează și testează roboți în probe tehnice complexe.
Cezar Ioja a subliniat că această finanțare reprezintă și o recunoaștere a muncii depuse de elevi, profesori, mentori, părinți și partenerii care au susținut până acum echipa.