Consiliul Județean Suceava vrea să promoveze Bucovina folosind numele Sofiei Vicoveanca

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă a declarat, astăzi, că își dorește ca brandul Bucovina să fie promovat folosind numele Sofiei Vicoveanca.

Niculai Barbă a fost prezent lansarea noii cărți a cunoscutei interprete de muzică populară Sofia Vicoveanca, „Drum de cîntec și credință”. În cuvântul său, Niculai barbă a spus că era copleșit de emoții știind că va trebui să vobească la lansarea de carte a artistei, dar acestea i-au mai trecut după ce a citit că și aceasta are emoții la spectacole ori în timpul aparițiilor tv.  Niculai Barbă a spus că, pentru Bucovina, doamna Vicoveanca este ”o nestemată” și i-a transmis că se dorește promovarea Bucovinei cu imaginea domniei sale.

„Eu am o vorbă. Prea nu vorbim despre valorile pe care le avem în timpul vieții lor. De ce trebuie să așteptăm acel moment în care trebuie să vorbim la trecut. Și în cazul Sofiei Vicoveanca eu cred că nu vom vorbi niciodată la trecut. Și fiindcă lucrez în administrație, poate că ar fi trebuit să țin cont de ceea ce spune doamna aici în carte, legat de virtutea aceasta de a-ți ține gura. Pentru că ea spune că eu când sunt acasă nu vorbesc, când ies în lume îmi dau drumul și vorbesc. Am avut o întâlnire zilele trecute cu doamna Sofia Vicoveanca, în care s-a întâmplat ceva altfel poate de cum era obișnuită dumneaei, în sensul că am vorbit mai mult eu.

Ne gândim ca la nivelul Centrului Cultural să organizăm un eveniment în care să folosim principiile avute în viață de doamna Sofia Vicoveanca și anume cele legate de autentic. Prin urmare ne gândim la un festival de folclor dedicat în special tinerilor. Să îi încurajăm să aducă autenticul în scenă, în lumea aceasta cotidiană. Și poate că dacă vom începe în curând acest festival, acesta să fie cu recomandări nu numai pentru tineri, ci și pentru părinții lor. Pentru că tot în carte am citit că au început să vină părinții să ceară negativele cu melodiile doamnei Sofia Vicoveanca și uneori ce a ieșit s-a cutremurat și dumneaei. Cred că mai bine ar fi să începem cu recomandările care ar putea veni din partea dumneaei către părinți și apoi către copii.

Ne dorim să creăm un fond Sofia Vicoveanca și la Suceava, poate la Muzeul Satului Bucovinean, în care să promovăm portul popular, autenticul din ceea ce înseamnă tradiții, costume, totul pe modelul în care dumneavoastră ați construit muzeul de la Vicov . Și să încercăm și noi să construim, în așa fel încât cât mai multe elemente din ceea ce înseamnă zestrea girată de Sofia Vicoveanca să o putem găsi oriunde în Bucovina”, a declarat Niculai Barbă.