Consolidarea internaționalizării USV și noi oportunități de cooperare și învățare la nivel european și internațional, în cadrul consorțiului NEOLAiA

După comunicarea rezultatelor de către Comisia Europeană, consorțiul NEOLAiA a organizat, ieri, 13 iulie a.c., o primă întâlnire, în regim online, în cadrul căreia au fost discutate etapele care vor fi parcurse în demararea proiectului și au fost stabilite viitoarele întâlniri de lucru. Provocarea perioadei următoare constă în formarea echipei tehnice și de coordonare, care va asigura implementarea activităților în următorii patru ani. 

Menționăm faptul că, în afara celor 9 universități partenere, în derularea proiectului, al cărui buget este de aproximativ 14,4 milioane de euro, sunt implicate și alte 35 de instituții asociate, care vor asigura conectarea spațiului academic cu ecosistemul regional și cu piața muncii. Consorțiul reprezintă o rețea care potențează valorile tuturor membrilor și care însumează un număr de 152.200 de studenți, 120 de facultăți, 438 de programe de licență și 386 de programe de master.

Rezultatele cuantificabile, așteptate ca urmare a implementării proiectului în perioada 2023-2026, vor aduce o serie de beneficii importante pentru studenții și cadrele didactice ale USV, după cum urmează: circa 700 de studenți vor putea studia timp de un semestru în una dintre universitățile partenere; vor fi derulate 60 de mobilități de cercetare, workshopuri și cursuri în laboratoarele de realitate virtuală și de realitate augmentată ale universităților partenere, cu o participare de 300–500 studenți; vor fi implementate 20 de programe NEOteAch, care constau în prezentarea și diseminarea în rândul studenților și publicului larg a celor mai recente descoperiri academice prin intermediul unor materiale educaționale și informaționale în format digital (podcasturi, videoclipuri și alte formate pe paginile web și pe platformele de rețele sociale), cursuri de pregătire profesională pentru cadre didactice și studenți. În domeniul antreprenoriatului, sunt prevăzute o serie de evenimente cu un impact asupra a peste 200 de beneficiari: 3 cursuri de pregătire pilot pentru studenți la toate ciclurile (licență, masterat, doctorat), precum și pentru tinerii antreprenori ce nu mai sunt încadrați într-o formă de studiu, 9 webinarii cu întreprinzători alumni, programe de coaching, 3 bootcamp-uri și școli de vară, organizate în țările partenere.

Astfel, prin intermediul proiectului NEOLAiA, comunitatea academică suceveană va participa la extinderea internaționalizării învățământului superior românesc, transferând bunele practici existente la nivelul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și însușind modele de succes de la universitățile partenere.