Polițiștii suceveni au desfășurat miercuri, 27 mai 2026, o amplă razie pe raza orașelor Dolhasca și Liteni, acțiunea având loc în baza unui plan aprobat de conducerea IPJ Suceava.
Controalele s-au desfășurat între orele 09:00 – 12:00 în orașul Dolhasca și între orele 12:00 – 15:00 în orașul Liteni, fiind vizate mai multe domenii de activitate.
În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 83.625 de lei.
Cele mai multe amenzi, respectiv 54, au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier prevăzut de OUG 195/2002, valoarea acestora fiind de 20.625 de lei. Dintre acestea, 31 de sancțiuni au fost pentru depășirea limitei legale de viteză.
Totodată, polițiștii au aplicat cinci sancțiuni conform OG 28/1999, în valoare totală de 27.000 de lei, fiind confiscată suma de 861 de lei. Alte 10 sancțiuni, în cuantum de 16.000 de lei, au fost aplicate în baza Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor.
De asemenea, au mai fost aplicate trei sancțiuni conform Legii 171/2010, în valoare de 6.000 de lei, precum și o sancțiune conform OG 43/1999, în valoare de 15.000 de lei.
În cadrul raziei, 78 de persoane au fost testate cu aparatul etilotest, fiind reținut un permis de conducere pentru viteză și retrase nouă certificate de înmatriculare.
Polițiștii rutieri au acționat cu aparate radar și au efectuat controale pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice. În total, pentru depășirea vitezei legale au fost aplicate 31 de sancțiuni, în valoare de 14.347,5 lei.
Cu sprijinul Registrului Auto Român au fost verificate 15 autoturisme, fiind retrase patru certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice constatate la vehicule.
De asemenea, au fost controlate 16 societăți comerciale, fiind constatate nereguli privind fiscalizarea și sistemele de pază.
La acțiune au participat 27 de polițiști, șase jandarmi, precum și reprezentanți ai RAR Suceava și DJDP Suceava.


