Un copil în vârstă de 4 ani din Liteni a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava cu arsuri la nivelul feselor, după ce ar fi căzut pe plita sobei în urmă cu aproximativ două săptămâni. Mama nu a solicitat atunci ajutor medical și l-ar fi tratat acasă, iar când a constatat că starea micuțului nu se ameliorează, l-a dus la spital.
Polițiștii din Liteni au fost sesizați vineri, 16 octombrie, în jurul orei 13:44, după ce femeia s-a prezentat cu băiețelul la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Suceava.
Din verificările efectuate a reieșit că femeia locuiește în Liteni împreună cu soțul și cei trei copii ai familiei, cu vârste cuprinse între un an și patru ani.
Potrivit cercetărilor, incidentul s-ar fi produs în jurul datei de 5 octombrie, când mama se afla singură acasă cu cei trei copii. Băiețelul de 4 ani, lăsat nesupravegheat, ar fi căzut cu partea dorsală pe plita sobei și ar fi suferit arsuri la nivelul feselor.
Femeia nu ar fi apelat la serviciile medicale și ar fi încercat să trateze singură rănile copilului. După aproximativ două săptămâni, pentru că starea acestuia nu se ameliora, l-a dus la spital, unde a fost internat cu diagnosticul de arsură termică la nivelul feselor, în urma unei căderi accidentale pe plită.
În urma verificărilor, polițiștii au anunțat Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Liteni. Ceilalți doi copii ai familiei au fost plasați într-un centru specializat din cadrul DGASPC Suceava.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul.


