Un băiat de 9 ani a fost rănit într-un accident rutier produs miercuri după-amiază, pe DN 2E, în comuna Horodnic de Sus.
Accidentul a avut loc în jurul orei 13:55. Un bărbat aflat la volanul unui autoturism Mercedes circula din direcția Marginea către Voitinel. La un moment dat, în fața mașinii a apărut un copil de 9 ani, din localitate, care s-ar fi angajat în traversarea drumului național printr-un loc nepermis și fără să se asigure.
Șoferul nu a mai putut evita impactul, iar minorul a fost acroșat de autoturism.
Copil de 9 ani, lovit de o mașină pe DN 2E, la Horodnic de Sus
Copilul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Medicii au stabilit că acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral și a rămas sub observație, fiind încadrat ca rănit ușor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta avea permis de conducere valabil.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2), raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul penal.


