Cum a decedat, de fapt, Roxana Donisan în Egipt! Iată ce scrie în raportul oficial! Care este cauza reală a morții româncei atacate de rechin în Marea Roșie!

Au ieșit la iveală noi detalii uluitoare în cazul morții româncei Roxana Donisan, care a fost atacată de un rechin în timp ce practică snorkeling, în Marea Roșie.

Cazul tragic al Roxanei Donisan, care a decedat pe 3 iulie 2022, după ce a fost atacată de un rechin, în Marea Roşie, în timp ce se află în vacanță în Egipt. Femeia avea vârstă de 44 de ani, nu era căsătorită și lucra că inspector superior în cadrul ANAF Suceava, își achiziționase două sejururi, pentru a petrece o perioadă mai lungă în vacanță.

Cum a decedat, de fapt, Roxana Donisan în Egipt! Iată ce scrie în raportul oficial

De curând au ieșit la iveală noi detalii șocante despre cauza reală a morții Roxanei Donisan. Potrivit romaniatv.net, Nour El Din Farid, activist de mediu al Asociației pentru Protecția şi Conservarea Mediului în Hurghada (HEPCA), organizația care a colaborat cu guvernatorul Regiunii Mării Roșii în privința cercetării incidentului în care două femei au fost atacate de rechini, a vorbit pentru Libertatea, despre descoperirile și concluziile trasate de oficiali până în acest moment în cazul celor două tragedii.

„Moartea a survenit în urmă pierderii sângelui si a scăderii presiunii sângelui că urmare a unui incident cu un animal(…) Nici profesorul Mahmoud Hanafi de la HEPCA, consultantul științific al guvernatorului, nu a înaintat nicio explicație. Ceea ce am putut face a fost să trimitem bărcile în larg, pentru a cerceta prezența rechinului, astfel încât să aflăm măcar specia. Nu putem spune decât că este un rechin mare, judecând după întinderea mușcăturii. Dacă vreți să scrieți ceva, HEPCA poate transmite că este un eveniment fără precedent, nu a mai fost întâlnit în această regiune”, scrie în raportul oficial, a transmis Nour El Din Farid, potrivit romaniatv.net.

„În mod real, există un risc mult, mult mai mare să fii rănit de un peşte-piatră, care trăieşte pe recifele de corali, iar cei patru ţepi ai săi au un venin foarte puternic, care te poate omorî în 20 de minute. Sau să fii înţepat de scoici de con, a căror înţepătură te poate omorî în 20 de minute. La fel de periculos e peştele scorpion! E mult mai probabil ca aceste specii să fie în apele în care oamenii înoată sau fac scuba-diving”, a mai adaugat Nour El Din Farid.