Cum să îți susții imunitatea în sezonul rece

Sunt șanse mari ca, odată cu venirea iernii, să te alegi și cu o răceală. Adulții sănătoși răcesc, în medie, de trei ori pe an, majoritatea cazurilor având loc în sezonul rece. Copiii răcesc mai des, la fel și persoanele bolnave sau vârstnicii. Ce poți face pentru a te proteja? Principala armă pe care o ai în fața infecțiilor de sezon este să iei măsuri pentru a-ți susține sistemul imunitar. Alimentația prin vitamine și minerale, precum și un stil de viață sănătos îți sprijină imunitatea. Iată câteva sfaturi pentru a avea grijă de imunitate, în lunile de iarnă.

Adoptă o alimentație sănătoasă și echilibrată

O alimentație sănătoasă și echilibrată, bogată în vitamine, minerale și antioxidanți susține funcțiile sistemului imunitar. Iată câteva alimente pe care să le incluzi în alimentație:

  • Carne – este o sursă importantă de proteine, vitamina B12, zinc, seleniu, fier, acid folic. În plus, dacă o gătești la cuptor sau la grătar, cu o cantitate minimă de ulei, are și puține calorii;
  • Citrice – vitamina C este implicată în buna funcționare a sistemului imunitar. Include în alimentație fructe: portocale, clementine, grepfrut, lămâi și lime. Nu uita să speli bine fructele, înainte de consum. Virusurile, inclusiv cel care duce la hepatita cronica, se pot transmite pe fructe de la sol ori prin modul de depozitare;
  • Ardei gras – conține aproape de trei ori mai multă vitamina C decât o portocală. Mai mult, este și o sursă importantă de betacaroten;
  • Broccoli – conține vitaminele A, C și E, precum și fibre și antioxidanți;
  • Usturoi – conține alicină, cu efecte benefice pentru sistemul imunitar;
  • Iaurt – conține bacterii benefice, care stimulează acțiunea sistemului imunitar;
  • Semințe de floarea-soarelui – conțin magneziu, vitamina B6 și vitamina E. În special vitamina E este implicată în menținerea funcțiilor sistemului imunitar;
  • Semințe de dovleac – reprezintă o sursă vegetală excelentă de grăsimi și proteine. Mai mult, conține mangan, cupru, magneziu, fosfor, zinc, fier.

Odihnește-te

Somnul joacă un rol foarte important pentru sănătate, în general, și în special pentru menținerea unei imunități puternice. Atunci când dormi, sistemul imunitar eliberează citokine, niște compuși proteici implicați în creșterea celulelor imunitare. Acestea ajută la protejarea organismului în fața infecțiilor.

De aceea, este recomandat să dormi 7-9 ore pe noapte. Pentru a te odihni, stabilește-ți o rutină a somnului. Evită ecranele cu 1-2 ore înainte de culcare, bea un ceai cald, fă o baie cu uleiuri esențiale, ascultă muzică relaxantă sau citește o carte lejeră.

Bea (suficientă) apă

Apa este vitală pentru circulația sângelui, care este, la rândul său, implicat în imunitate. Apa este implicată în transportarea unor nutrienți în organism, inclusiv a acelora care protejează organismul de infecții. Hidratarea optimă ajută și la buna funcționare a celorlalte organe și sisteme.

Bea aproximativ 2 litri de lichide pe zi, distribuiți de-a lungul zilei, din momentul în care te trezești și până la 1-2 ore înainte de culcare.

Fă mișcare

Activitatea fizică moderată este benefică pentru imunitate. Sportul regulat stimulează circulația și activitatea celulelor imunitare. Atunci când celulele sistemului imunitar circulă în organism, vei fi mai protejat de infecții. În plus, mișcarea te ajută să dormi mai bine, iar somnul, așa cum am văzut mai devreme, îți susține imunitatea.

Spală-te frecvent pe mâini

Virusurile se răspândesc rapid, dacă ai mâinile nespălate. Prin spălarea mâinilor reduci riscul de răspândire a virusurilor. Spală-te pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, și evită să atingi gura, nasul sau ochii cu mâinile murdare. Este indicat să te speli pe mâini:

  • Înainte de a pregăti masa;
  • Înainte de a servi masa;
  • După toaletă;
  • După ce ai schimbat scutecul copilului;
  • După ce ai venit de afară;
  • După ce ai interacționat cu animalul de companie.

Redu stresul

Atunci când ești stresat, corpul produce mai puține limfocite, adică acele globule albe atât de necesare pentru a ne proteja de infecții. De asemenea, stresul crește nivelul de cortizol, ceea ce contribuie la apariția inflamației și la o scădere a imunității. Redu stresul prin activități precum:

  • Sportul;
  • Meditația;
  • Exercițiile de respirație;
  • Socializarea cu prietenii și familia;
  • Masajul.

Pe măsură ce iarna se instalează tot mai confortabil, iar aerul devine geros, acordă atenție sistemului imunitar. Aplicând o serie de măsuri, în special prin alimentație, activitate fizică și odihnă, îți poți susține sistemul imunitar și, astfel, te protejezi în fața infecțiilor de sezon.

Sursa foto: Shutterstock