„De când te-ai dus, am învățat că fericirea e-n adânc, în mine”. Sofia Vicoveanca, sfâșiată de durere la 22 de ani de la moarte soțului

Sofia Vicoveanca nu a putut să treacă peste moartea soțului nici după 22 de ani de la deces. Iată mesajul pe care l-a transmis în preajma sărbătorilor pascale.

Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară și chiar dacă toată lumea o știe mereu cu zâmbetul pe buze, artista ascunde o dramă, care i-a marcat viața. Îndrăgita cântăreață are sufletul distrus de durere după ce soțul ei s-a stins din viață în urmă cu 22 de ani. Chiar dacă au trecut mulți ani de la tragicul eveniment, Sofia Vicoveanca nu a reușit să treacă peste această pierdere.

Iată ce mesaj a trasmis în ziua în care cel care i-a fost alături și a iubit-o necondiționat, și-a dat ultima suflare. 

Soțul Sofiei Vicoveanca a murit în ziua de 18 aprilie, lăsând multă durere în sufletul îndrăgitei interprete de muzică populară. Moartea lui Victor Micu a fost destul de fulgerătoare, totul pornind de la o tuse severă. Chiar dacă salvarea a fost chemată imedait, medicii nu au mai avut ce să facă pentru a-l salva pe soțul artistei.

La momentul respectiv, Sofia Vicoveanca spune că a refuzat autopsia pentru a afla cauza exactă a decesului. Anul acesta, sărbătorile pascale au fost umbrite de durere, însă artista a sărbătorit Învierea Domnului la București, alături de fiul ei. 

„Sărbătorile Pascale le-am petrecut la București, la fiul meu! Astăzi voi avea spectacol și nu vreau să vorbesc prea mult despre evenimentul nefericit din viața mea. Vreau să încerc să nu îmi adâncesc rana și mai mult în suflet. Te poate înțelege doar o persoană care a trecut prin asemenea stări ce am trecut și eu. Altcineva nu!”, a declarat Sofia Vicoveanca pentru Click!

Mesajul transmis de Sofia Vicoveanca la 22 de ani de la moarte soțului

Chiar dacă Sofia Vicoveanca nu a oferit prea multe detalii despre pierderea soțului, artista a postat pe contul de Facebook un mesaj emoționant, având în vedere că anul acesta s-au împlinit 22 de ani de când cel care trebuia să îi fie alături la bine și la greu, și-a dat ultima suflare. 

„În memoria soțului meu. Iată se împlinesc 22 de ani de când aiplecat în altă lume (poate  mai bună). De când ai plecat la Domnul! De când te-ai dus, am învățat că fericirea e-n adânc, în mine/ Nu mi-o dă nimeni, să nu aștept, de nicăieri nu vine/ Tot singură am învățat să-mi cumpăr flori/ Să-mi spăl golul din suflet, cu lacrimă din zori/ Am învățat să cred în oameni, să-i iubesc/ Să trec singură  strada, să rabd, să mă  smeresc/ Am învățat să tac, s-ascult de luna trecătoare/ Să nu știu ce-i alintul să nu spun ce mă doare/ De când mă știu, am învățat s-adun din toate pic cu pic/ Și toate-mi râd în față, strigându-mi: habar n-ai de nimic! Domnul să-ți odihnească sufletul bun în Sfânta Lui Lumină. Regrete eterne!” , este mesajul postat de cântăreața de muzică populară pe contul de Facebook, potrivit radioimpuls.ro.