Lovitură decisivă pentru industria jocurilor de noroc din orașul de la graniță. În ședința de miercuri, 8 mai 2026, aleșii locali au decis, prin vot unanim, interzicerea totală a sălilor de jocuri pe raza Unității Administrativ-Teritoriale (UAT) Vicovu de Sus. Decizia vine pe fondul unui curent național de combatere a dependenței de jocuri de noroc.
Primarul orașului, Vasile Iliuț, a anunțat că deliberativul local nu a cedat presiunilor venite din partea operatorilor economici. Deși administratorii sălilor de jocuri au solicitat un preaviz de câteva luni pentru a-și putea reloca afacerile în localități unde legislația este mai îngăduitoare, Consiliul Local a rămas ferm pe poziție.
Fără concesii pentru operatori
Potrivit edilului, s-a încercat introducerea unui amendament care să permită o perioadă de tranziție de 2–3 luni pentru evacuarea spațiilor, însă acesta a fost respins de consilieri. Astfel, operatorii sunt obligați să își sisteze activitatea și să părăsească orașul conform termenelor legale impuse de noua hotărâre.
„În ședința Consiliului Local din data de 08.05.2026 s-a votat în unanimitate interzicerea jocurilor de noroc din orașul Vicovu de Sus. S-a încercat introducerea unui amendament la proiect pentru un preaviz de 2-3 luni, la solicitarea administratorilor, însă acesta a fost respins”, a precizat primarul Vasile Iliuț.


