Deputații AUR Suceava, către premierul Ciucă: „Care este data la care veți adopta un Proiect de țară în care să luați măsurile necesare ca nici un copil să nu trăiască sub pragul sărăciei?”

Deputații AUR Suceava, Dorel Acatrinei și Florin Pușcașu, i-au adresat o interpelare premierului Nicolae Ciucă prin intermediul căreia îi solicită să renunțe la un avion F35 sau să impoziteze drastic pensiile speciale, astfel încât niciun copil să nu trăiască sub pragul sărăciei.

„Vocea poporului spune că românii sunt afectați în proporție de 91% de creșterea prețurilor la alimente, 85% susțin că se aşteaptă că în următoarele luni să crească costurile la întreținere iar 70% sunt îngrijorați de scăderea continuă a nivelului de trai și faptul că guvernanții nu au majorat veniturile românilor nici măcar cu rata inflației, făcându-i pe cetățeni să ducă în spate greutățile acestor vremuri. Pensiile speciale sunt în plată, indemnizațiile consiliilor de administrație au crescut iar trezorierii partidelor parlamentare se uită în fiecare dimineață în conturile acestora și nu știu cum să mai cheltuiască banii.
Există o diferență imensă între cetățeanul simplu și demnitarii acestei țări cum nu a mai fost niciodată, există 2 Românii, una a celor bogați care se uită aprobator la televizor și află că se achiziționează avioane F35, care, ar putea să le apere și averile de războiul de la graniță. Dar există și românul simplu care își face munca, își întreține familia, își plătește taxele și impozitele dar nu îi mai rămân bani să se ocupe de sănătate. Cetățeanul de rând constată că nu sunt bani pentru aplicarea indexării veniturilor cu rata inflației și că o hotărâre a Parlamentului European din 14.09.2022, privind adoptarea unui coş de bunuri şi servicii la preţuri reale, ca prag al sărăciei, care să stea la baza salarizării minime și a pensiei minime, nu este aplicată.
În tot acest context nimeni nu se mai îngrijește de copii României. Se îngrijesc promotorii PLX 145/2023 să extragă copii din familii pe criterii subiective și care acum vor să trimită în parlament un text îndulcit.

Alocaţia de stat în România este de 256 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, sumă insuficientă pentru a ține un copil la creșă sau la școală, aceasta fiind principala cauză a abandonului școlar. Ministrul Muncii, Marius Budăi a anunțat public, într-un interviu, că va fi o creștere de 31 de lei și nu de 13 lei cum a fost aplicată.
În tot acest timp guvernanții ecranizează scena balconului din 22 decembrie 1989 adaptată în 2023, în care Elena Ceaușescu intervine: «Nicule mai dă-le 31 de lei».

Solicităm, adaptarea la vremurile pe care le trăim, a alocației de stat pentru copii minim până la suma de 631 lei pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani, la fel cum se alocă copiilor de până la 2 ani, ca fiind baza de plecare a unui Proiect de Tară pentru reducerea abandonului școlar, în care, primă măsură să fie trecerea pragului de sărăcie pentru fiecare familie cu copii din România.
Sursa de finanţare este impozitarea drastică a pensiilor speciale și eliminarea finanțării partidelor parlamentare de la bugetul de stat.
Pentru refugiaţii ucraineni ați găsit bani, aceștia primeau câte 140 de lei pe zi și alocația pentru un copil este de 256 lei pe o lună.
Iată de ce ne vin în minte vorbele lui Petre Tutea: «Români nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc țara».
Față de această situație vă adresăm următoarea interpelare:
Care este data la care veți adopta un Proiect de țară în care să luați măsurile necesare ca nici un copil să nu trăiască sub pragul sărăciei?”, se arată în textul interpelării.