Deputații Florin Pușcașu și Veronica Grosu solicită înființarea Zonei Libere Siret pentru a crește oferta de locuri de muncă și dinamizarea firmelor din zonă în contextul reconstrucției Ucrainei

Deputații AUR de Suceava Florin Pușcașu și Veronica Grosu îi solicită premierului Ilie Bolojan să înființeze Zona Liberă Siret pentru a crește oferta de locuri de muncă și dinamizarea firmelor din zonă în contextul reconstrucției Ucrainei.

Parlamentarii suceveni au precizat că în scopul promovării schimburilor internaţionale şi al atragerii de capital străin pentru introducerea tehnologiilor noi, precum şi pentru sporirea posibilităţilor de folosire a resurselor economiei naționale (…) în teritoriile din apropierea punctelor de trecere a frontierei se poate institui regimul de zonă liberă.

Sunt declarate zone libere în România la Giurgiu, Arad, Brăila, Sulina, Galati, Constanta.

„Înfiinţarea şi delimitarea perimetrală a teritoriilor zonelor libere, precum şi înfiinţarea birourilor vamale se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale interesate, după caz.

În Județul Suceava, Consiliul Județean nu este interesat pentru locuri de muncă noi și nu a propus înființarea Zonei Libere Siret cum nu a fost interesat nici de înființarea de Parcuri Industriale desi există legislație cu facilități substanțiale pentru investitori.

Avem în Monitorul Oficial al României, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere și facilitățile acordate la art.12 si următoarele din această lege, printre puținele facilități acordate de Statul Român pentru investiții și crearea de locuri de muncă. Zona Libera  este un perimetru în care mărfurile extra-comunitare sunt considerate ca aflate în afara teritoriului vamal al Uniunii Europene  iar mărfurile depozitate se bucură de un regim vamal suspensiv în conformitate cu legislatia vamală comunitară. De asemenea, staţionarea bunurilor în Zona Liberă este nelimitata în timp. Se pot depozita mărfuri în Zona Liberă fără să fie plătite nici un fel de taxe vamale sau TVA. Tranzitul de mărfuri între zonele libere este, de asemenea, scutit de taxe. 

În judetul Suceava firme private au  deplasat în zona Siret mai multe utilaje în asteptarea începerii reconstrucției Ucrainei. Acest fenomen trebuie ajutat de către conducătorii Statului Român cu facilități pentru atingerea obiectivelor propuse.

Avem astfel un sistem de facilități care pot fi maximizate pentru crearea de locuri de muncă. 

De asemenea, judetul Suceava nu are nici un parc industrial aprobat.

Față de această situație solicităm să ne răspundeți la următoarea interpelare:

La ce dată veți iniția înființarea Zonei Libere Siret?”, se arată în textul interpelării transmise de parlamentarii suceveni premierului Ilie Bolojan.