Deputatul Acatrinei, către premierul Ciolacu: „Solicit demisia dumneavoastră din funcția de prim-ministru pentru eșecul Schengen”

Deputatul AUR de Suceava Dorel Acatrinei îi solicită demisia premierului României, Marcel Ciolacu. Parlamentarul sucevean a precizat că românii au preluat o parte din obligațiile UE privind criza refugiatilor, iar „de 1 aprilie îi păcăliți cu firmituri Schengen”. 

„Ați vândut interesul României de a fi deplin în Schengen, acceptând, la schimb pentru firmituri de 1 aprilie ca Austria să aibă drept absolut asupra deciziei intrării depline a României în Schengen! PSD și PNL, care s-au perindat la conducerea României din 2011 până în prezent, au acceptat mereu amânarea intrării României în Schengen doar pentru a face capriciile străinilor.

Românii au început să înțeleagă miza Schengen, PSD și PNL au acceptat ca România să intre în Schengen cu aeroporturile și porturile maritime, dând la schimb drept absolut Austriei să decidă când să intrăm în Schengen și terestru. 

Condițiile umilitoare adiționale, ce nu sunt prevăzute de Tratatul de aderare al României și Bulgariei la UE, acceptate de Guvernul PSD-PNL pentru a intra aerian în Schengen pun România în inferioritate și reprezintă o renunțare la un drept câștigat, dar neexercitat.

Mai mult, la schimb pentru aceste firmituri, PSD și PNL au acceptat ca România să primească din Austria migranți din Siria și Afganistan, unii cu vădite înclinații teroriste. 

Spaţiul Schengen reprezintă o realizare istorică şi un reper important al unităţii şi solidarităţii statelor membre în Uniunea Europeană, o expresie elocventă a valorilor fundamentale care stau la baza construcţiei europene.

Aderarea României la Spaţiul Schengen este, pentru România, atât un drept cât şi o obligaţie:  un drept ce decurge din calitatea de stat membru al Uniunii Europene, dar şi o obligatie izvorâtă din însuşi Actul de Aderare la Uniunea Europeană.

Până în prezent România a parcurs cu succes toate etapele tehnice necesare. Evaluarea celor şapte domenii de interes (cooperare poliţienească, protecţia datelor, consulate, frontiere maritime, frontiere aeriene, frontiere terestre, SIS/SIRENE) a concluzionat că România îndeplineşte condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen.

Aderarea noastră la spațiul Schengen este un drept generat de apartenența noastră la Uniunea Europeană care a avut loc la 01.01.2007 dar care întârzie nejustificat să se concretizeze și pentru cetățenii români. În prezent, România aplică majoritatea dispoziţiilor acquisului Schengen şi acţionează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuţie semnificativă la însăşi securitatea Spaţiului Schengen,  gestionând cu responsabilitate şi eficienţă peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene.

România a făcut eforturi considerabile pentru pregătirea aderării la spațiul Shenghen care au fost susținute inclusiv din taxele și impozitele plătite de români.

Față de această situație vă adresez următoarea interpelare:

Care este data la care România va fi primită în spațiul Schengen și care sunt demersurile pe care le faceți dumneavoastră, pentru ca cetățenii români să se bucure de beneficiile primirii României în Spațiul Schengen?”, se arată în textul interpelării.