Deputatul Acatrinei, către premierul Ciolacu: „Solicit să vă implicați personal să alocați un număr și pentru o autostradă la Suceava, A15”

Deputatul AUR de Suceava Dorel Acatrinei i-a adresat o nouă interpelare premierului Marcel Ciolacu, prin intermediul căreia îi solicită să se implice personal „pentru constructia autostrăzii A15 SIRET-SUCEAVA-PASCANI, dacă nu se mai poate modifica în PNRR traseul autostrazii A7”.

Potrivit parlamentarului sucevean, din interpelările adresate de parlamentarii AUR Suceava către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, rezultă că Suceava nu va avea autostradă în viitorul apropiat și că un segment de 29,3 km (de la DN2H și până la Siret) este prevăzut a fi un drum expres, iar de la DN2H până la Suceava(26,4km) un drum de tip autostradă, dar nu autostradă. 

„Este cunoscut că, din cauza accidentelor pe actualul drum Focșani-Buzău, au fost introduse separatoare de sens și a fost făcut un așa numit «profil de autostradă» pentru acest drum, cu alte cuvinte un drum de tip autostradă, dar nu autostradă. Acum vedem că această practică tinde să fie extinsă și peste un prezumtiv drum Suceava – DN2H  de 26.4 km.

Pentru tronsonul Pascani-Siret nu este prevăzută o autostradă, nu există contract și se încearcă semnarea unui contract, pentru «drum expres-drum de mare viteză» Pascani- Siret în cadrul Programului denumit sugestiv Transport. Iată cum visul sucevenilor de a trece o autostradă prin județul lor s-a transformat în «drum expres». 

Conform mass-media, în Transilvania se mai dă în folosință luna viitoare un tronson de autostradă, dar pe autostrada A 7 (Ploiești-Pascani) progresul este sub 2%. În aceste condiții, nici măcar A7 nu va fi gata la timp, ceea ce înseamnă că tronsonul Pascani-Siret, adaugat pe hărți realizate în  creion, nu este în proiectul PNRR.

Abia acum înțelegem de ce legea privind autostrada A7 pe tronsonul Pascani-Siret este blocată în Parlament de coaliția PNL-PSD.

Domnule prim-ministru, puneti-vă parlamentarii la treabă, să scoată din sertarele Camerei Deputatilor, L48/2021 privind aprobarea obiectivului de investiții și dezvoltarea infrastructurii rutiere «Autostrada A7- Siret – Suceava – Dolhasca – Paşcani –Bacău- Focșani- Buzău- Ploiești-Bucureşti», inițiativă legislativă a partidului AUR. 

Față de această situație solicit să răspundeți la următoarea interpelare: Solicit să vă implicați personal să alocați un număr și pentru o autostradă la Suceava, A15.  La ce dată veți da undă verde parlamentarilor dumneavoastră pentru aprobarea legii/48/2021 pentru a se construi o autostradă și pe tronsonul Pascani- Siret?”, se arată în textul interpelării.