Deputatul Angelica Fădor, aleasă vicelider al grupului PNL din Camera Deputaților

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost aleasă joi, 1 septembrie, vicelider al grupului PNL din Camera Deputaților.

Trebuie precizat că, potrivit reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii. După finalizarea activităţilor plenului Senatului şi plenului Camerei Deputaţilor, vor avea loc şedinţele Biroului permanent ale fiecărei Camere.

„Le mulțumesc colegilor deputați din Partidul Național Liberal pentru faptul că astăzi m-au ales în funcția de vicelider al grupului PNL din Camera Deputaților.
Din această poziție, voi rămâne devotata valorilor liberale și voi continua să servesc interesele cetățenilor României și cu prioritate pe cele ale sucevenilor mei”, a declarat deputatul Angelica Fădor.