Deputatul Angelica Fădor: „Am votat și adoptat proiectul de lege prin care 125 de UAT-uri vor beneficia de cadastrare gratuită”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat că marți, 11 octombrie, în Camera Deputaților, a votat și adoptat proiectul de lege prin care 125 de UAT-uri vor beneficia de cadastrare gratuită din fondurile ANCPI.
„Începând cu anul 2015 a fost demarat Programul național de cadastru și carte funciară a imobilelor la nivelul întregii țări. Chiar dacă acest program se află în derulare, considerăm că ritmul este prea lent, iar acest lucru îngreunează accesarea de fonduri europene pentru implementarea de programe de dezvoltare a comunităților locale.
 Prin urmare, prin aceasta lege, începând cu anul 2023 și până în anul 2026, vor fi cadastrate integral cel puțin 1000 de UAT-uri, în special în mediul rural, fondurile pentru aceste activități urmând să fie puse la dispoziție de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate imobiliară (ANCPI).
Satul românesc are nevoie de sprijinul statului, iar dezvoltarea lui este un deziderat pentru PNL”, a spus deputatul Angelica Fădor.