Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a informat că miercuri, 7 decembrie, a fost adoptă legea, prin care vehiculele Salvamont se vor deplasa cu girofar, atunci când se grăbesc să salveze victime.
„A fost un drum anevoios, care a durat 8 ani de luptă, dar în final au înțeles cu toții că, pentru cei care au nevoie de ajutor, fiecare minut contează.
Astfel, prin această lege am reușit includerea autovehiculelor aparținând serviciilor publice Salvamont și Salvaspeo în categoria celor autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase”, a spus deputatul Angelica Fădor.