Primarul Ion Lungu anunță că fiecare familie afectată de explozia din Burdujeni va primi câte 25.000 de lei

Reprezentanții Primăriei municipiului Suceava au purtat noi discuții cu cetățenii evacuați din apartamentele din Burdujeni avariate de explozie. Astfel, potrivit edilului Ion Lungu, având în vedere că numai 6 familii au solicit locuinţe de la Primărie, întrucât acestea nu sunt mobilate, s-a convenit ca fiecare familie să primească suma de 25.000 lei, aferentă plății chiriei și utilităților pentru un an.

„Toţi cei prezenți, reprezentanții a 26 de familii din 28 care apartamentele avariate, au fost de acord cu această modalitate de ajutor. Salariaţii de la Direcţia Asistentă Socială, coordonaţi de domnul secretar al municipiului Suceava, vor întocmi dosarele la fiecare familie în parte, având la baza procesele verbale întocmite de ISU și Inspecția în Construcţii. În momentul în care vom avea dosarele complete voi convoca Consiliul Local pentru aprobare.
Totodată s-a stabilit ca municipalitatea să suporte costurile legate de expertizarea tehnică a blocului avariat”, a spus Ion Lungu.