Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu o întrebare privind necesitatea realizării unor investiții pentru consolidarea versanților pe unele secțiuni de drumuri naționale din județul Suceava.
„În primul rând, țin să vă transmit că apreciez eforturile Ministerului transporturilor și infrastructurii, precum și ale CNAIR pentru modernizarea infrastructurii de transport rutier din județul Suceava, eforturi care se dovedesc complementare cu cele ale Consiliului Județean Suceava pentru rețeaua de drumuri județene administrate de acesta.
Așa cum foarte bine cunoașteți, o parte importantă din rețeaua de drumuri naționale din județul Suceava traversează zone înalte, mărginite de versanți montani abrupți. În lipsa unor investiții specifice, frecvent au loc alunecări de teren sau căderi masive de piatră (de exemplu, în luna august, pe DN17B). În consecință, traficul rutier este blocat pentru perioade importante de timp, iar participanții la trafic trebuie să urmeze rute ocolitoare extrem de lungi. Au fost chiar situații în care autovehicule sau chiar pasageri au fost afectați de căderile de piatră sau de alunecările de teren.
Având încredere că veți depune toate diligențele în vederea executării unor lucrări de investiții pentru consolidarea versanților, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:
-
Ce investiții pentru consolidarea versanților sunt programate la nivelul drumurilor naționale din județul Suceava?
-
Aveți în vedere să dispuneți evaluări cu privire la calitatea unor lucrări de consolidare a versanților din județul Suceava care s-au dovedit costisitoare și ineficiente?
-
În ce măsură asemenea investiții pentru modernizarea drumurilor naționale din județul Suceava pot fi susținute financiar din fonduri externe nerambursabile?”, se arată în textul întrebării transmise de către deputatul Ioan Balan.