Deputatul Balan îi solicită ministrului Budăi informații privind evoluția contractelor de muncă cu timp parțial la nivelul județului Suceava

 Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, o întrebare prin intermediul căria i-a solicitat informații privind evoluția contractelor de muncă cu timp parțial la nivelul județului Suceava.

Deputatul sucevean a precizat că, prin Ordonanţa Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, s-a dispus măsura potrivit căreia contribuțiile de asigurări datorate de persoanele care obțin venituri din salarii în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial (part-time) să nu poată fi mai mici decât nivelul contribuţiei de asigurări sociale/de sănătate calculate la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia.

„Chiar dacă măsura încalcă în mod flagrant principiile constituționale prevăzute de art.56 alin.(2) din Constituția României potrivit cărora «Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale», supraimpozitarea muncii cu timp parțial a condus și la o diminuare a contractelor de muncă de acest tip. În condițiile în care piața muncii din România trebuie să fie flexibilă, iar angajatorii/angajații care respectă prevederile legale trebuie stimulați, nu sancționați, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:  

  • Câte contracte individuale de muncă cu timp parțial erau înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava la data de 1 ianuarie 2022?

  • Câte contracte individuale de muncă cu timp parțial erau înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava la data de 1 noiembrie 2022?

  • Care sunt domeniile de activitate în care s-a înregistrat cel mai mare volum de încetare a contractelor individuale de muncă cu timp parțial?”, se arată în textul întrebării.