Deputatul PNL de Suceava, fostul ministru al Culturii Bogdan Gheorghiu, punctează mai multe aspecte referitoare la implicarea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, în proiectele de investiții importante pentru dezvoltarea județului. Deputatul liberal a subliniat că șeful administrației județene a atras investiții de peste 3 miliarde de euro, bani care contribuie semnificativ la creșterea nivelului de trai.
Totodată, Bogdan Gheorghiu a scos în evidență și faptul că Flutur a creat brandul „Bucovina”, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea turismului din județul Suceava.
„Cu Gheorghe Flutur la conducerea Consiliului Județean Suceava și cu Nicolae Ciucă în fruntea Guvernului a fost aprobată realizarea cu fonduri europene a autostrăzii A7 pe tronsonul Pașcani – Suceava – Siret. Proiectul este unul pentru care Gheorghe Flutur insistat să lupte pe parcursul anilor, în ciuda tuturor dificultăților. Dacă unii îi spuneau că Suceava nu va avea parte de vreun drum rapid care să o lege de restul țării sau că autostrada se va construi doar până la Pașcani, iar alții, care erau atunci în opoziție, îl acuzau că face declarații fără susținere, ei înșiși neîndrăznind să viseze la mai mult pentru Suceava, iată că acum lucrurile stau altfel. Gheorghe Flutur continuă eforturile pentru a transpune viziunea sa pentru Bucovina în realitate, iar ceilalți, nu doar că își arogă meritele, dar îndrăznesc să facă și declarații de prost gust pe această temă.
Aprobarea proiectului pentru construcția autostrăzii este o realizare extraordinară, dar nu este nici pe departe singura mare realizare a președintelui CJ Suceava. Investițiile făcute pentru modernizarea Spitalului Județean Suceava, a Aeroportului Internațional Suceava sau a infrastructurii rutiere județene au îmbunătățit viețile multor suceveni. Felul în care a creat și a promovat brandul «Bucovina» a făcut o mare diferență pentru regiunea noastră. Dacă este să vorbim doar despre proiectele în lucru sau care sunt gata să înceapă, cele 620 de milioane de euro destinate construcției autostrăzii sunt doar o parte din cele aproximativ 3 miliarde de euro atrase în județul nostru!În ceea ce privește infrastructura rutieră, milioanelor destinate autostrăzii A7 li se adaugă alte 300 de milioane care vor finanța realizarea centurii orașului Gura Humorului în regim de autostradă și încă 120 de milioane de euro fiind prevăzute pentru realizarea drumului expres Suceava – Botoșani. Județul Suceava beneficiază de 600 de milioane de euro prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny și de alte 300 de milioane de euro pentru rețele de apă și canalizare prin POIM 2014 – 2020. Investiții de încă un miliard vor fi făcute de Consiliul Județean și primării. Proiectele pentru construcția spitalelor de copii, de boli infecțioase și de oncologie sunt în valoare de 200 de milioane de euro. 70 de milioane sunt alocate drumurilor județene. Municipiul Suceava are proiecte de 100 de milioane, iar celelalte municipii și orașe au proiecte de încă 350 – 400 de milioane, în timp ce cele 98 de comune au proiecte în valoare de aproximativ 500 de milioane.
Este vorba despre sume colosale, care vor facilita o dezvoltare puternică a județului Suceava, iar cea mai importantă contribuție la toate acestea o are guvernarea liberală, în cadrul căreia Gheorghe Flutur are un rol incontestabil. Nicio declarație politică, fie că vine din partea colegilor de la guvernare sau din opoziție, nu va rescrie istoria, pe care cei mai mulți dintre suceveni o cunosc”, a transmis deputatul Bogdan Gheorghiu.