Deputatul Florin Pușcașu a anunțat că Alianța pentru Unirea Românilor, partidul pe care îl reprezintă, propune o nouă reorganizare teritorială. Mai exact, numărul primarilor să fie mai mic: câte un primar la 5.000 de locuitori.
Într-o conferință de presă ce a avut loc joi, 2 noiembrie, parlamentarul sucevean a declarat că susține reducerea numărului de primării, de la 3.300 cât există în prezent, la numai 1.300, cu o reducere substanțială a aparatelor administrative, bugetare, aparate care în forma actuală sunt ineficiente.
„Ceea ce propunem noi nu este o regionalizare, ci o reducere a numărului de județe din țară. Să păstrăm la nivelul unităților administrativ teritoriale actuale care au sub 5.000 de locuitori doar ghișee pentru deservirea populației, care să permită derularea actului administrativ în relația cu cetățenii de o manieră mult mai eficientă. De asemenea, vrem să debirocratizăm administrația publică și prin aceasta să reducem și sarcina bugetară prin faptul că vor fi mai puțini angajați. Respingem și regionalizarea și împărțirea țării pe criterii etnice, iar singurul lucru pe care îl dorim este eficientizarea actului administrativ”, a transmis deputatul Florin Pușcașu.
Reprezentații AUR susțin că este nevoie de o astfel de abordare în contextul în care România funcționează acum după organizarea teritoriala din 1968.