Deputatul Florin Pușcașu, interpelare dură pentru Ilie Bolojan: „România negociază în picioare sau în genunchi noul buget al UE?”

Deputatul AUR de Suceava Lucian Florin Pușcașu i-a adresat o interpelare oficială prim-ministrului interimar, Ilie Bolojan, centrată pe capacitatea de negociere a României la nivel internațional și pe riscul pierderii unor finanțări strategice. Documentul  pune sub semnul întrebării modul în care executivul apără interesele fermierilor români în cadrul discuțiilor care se desfășoară în această perioadă la Bruxelles privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034. Parlamentarul sucevean dorește să afle dacă România are o strategie concretă pentru a obține o finanțare europeană dedicată unui Program Național pentru sisteme de irigații și unei scheme de sprijin destinate gospodăriilor țărănești.

În argumentația sa, deputatul AUR critică dur structura și stadiul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), catalogând proiectul drept un eșec din cauza ritmului extrem de lent de progres și a absenței unor soluții pentru infrastructura feroviară, spitale și agricultură. Lucian Florin Pușcașu atrage atenția asupra unui risc financiar major, menționând că 38 de ținte și jaloane aferente reformelor asumate sunt în prezent neîndeplinite, fapt ce expune România unor penalități potențiale de peste 15 miliarde de euro, sumă care depășește valoarea totală rămasă de încasat din întregul plan. Situația este descrisă ca fiind critică, mai ales că din totalul jaloanelor rămase de implementat, 14 au un impact semnificativ, iar 11 dintre acestea necesită inițiative legislative cu doar câteva luni înainte de termenul final de încheiere a PNRR.

Pe lângă problemele de management intern al fondurilor, interpelarea exprimă îngrijorări profunde legate de contextul politic european actual, marcat de promovarea conceptului de „Europă cu două viteze” de către cancelarul german Friedrich Merz și de coagularea formatului de decizie economică E6. Deputatul sucevean avertizează că o eventuală fragmentare economică a Uniunii Europene ar afecta direct drepturile românilor care muncesc în străinătate și ar putea diminua alocările financiare destinate țării noastre în viitorul exercițiu bugetar multianual. În acest cadru economic tensionat, parlamentarul AUR îi solicită premierului interimar Ilie Bolojan să clarifice public poziția de negociere a țării la Bruxelles, întrebând direct dacă România își susține proiectele majore dintr-o postură de demnitate sau de subordonare politică.