Deputatul Gheorghiu: „Flutur a creat primul bastion liberal în Moldova și tot el este principalul pilon legat de aducerea Autostrăzii 7 la Suceava”

 

Fostul ministru al Culturii, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu, a fost joi, 18 aprilie, alături de Gheorghe Flutur și de echipa liberală la depunerea candidaturii pentru Consiliul Județean Suceava. Astfel, în conferința de presă ulterioară, Gheorghiu a subliniat că Gheorghe Flutur a rupt „lanțul roșu” din Moldova, iar, ulterior, județele din Nord Estul României au început să se dezvolte.

Un alt aspect important subliniat de parlamentarul sucevean este acela privind implicarea directă a președintelui Flutur în aducerea Autostrăzii 7 de la Pașcani la Siret, pentru că, „dacă era după dorința PSD-ului, se oprea la Pașcani”.

„Este o mândrie să faci parte din echipa președintelui Gheorghe Flutur și nu este deloc ușor, iar asta o știe, mai bine decât mine, Irina Vasilciuc, domnul Barbă, echipa care lucrează zi de zi cu dânsul. Te dezvolți ca persoană stând cu Gheorghe Flutur pentru că nicio zi nu seamănă cu alta. În fiecare dimineață apar noutăți. Gheorghe Flutur – omul care, în 2008, a creat primul bastion liberal în Moldova, o Moldovă roșie dominată de Octav Cozmâncă și Viorel Hrebenciuc. Și de atunci, putem spune că a început din nord către sud, dezvoltarea Moldovei, proiectele, iar lumea a început să vadă lucrurile altfel. Nu ai cum să nu îți dorești să faci parte dintr-așa o echipă. Nu ai cum să nu îți dorești să ai de învățat de la Gheorghe Flutur, care s-a reinventat de la un mandat la altul, iar astăși este principalul pilon  legat de aducerea Autostrăzii 7 la Suceava, o autostradă care, să fie limpede pentru toată lumea, dacă era după dorința PSD-ului se oprea la Pașcani. Acesta e un lucru care nu mai trebuie negat de alți și care trebuie bine știut de toată lumea, pentru că, fiind alături de domnul Flutur în BPN la București, am asistat personal la discuții. Fără implicarea sa directă, A7 nu pleca de la Pașcani până la Siret. Eu nu pot decât să vă urez succes, dumneavoastră și echipei dumneavoastră! Cu tot ce putem, noi parlamentarii, vom fi alături de dumneavoastră și de echipa dumneavoastră, una atât de frumoasă”, a spus fostul ministru al Culturii, deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu.