Deputatul Gheorghiu îi invită pe turiști în Bucovina: „Avem și mai mult de oferit!”

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu îi invită pe turiști în Bucovina, anunțând că încă cinci localități din județul Suceava au devenit stațiuni turistice de interes local. Totodată, deputatul sucevean a precizat că cele 5 localități se alătură altor 11 stațiuni turistice de interes local din județul Suceava, respectiv Cacica, Dorna Arini, Dorna Candrenilor, Frumosu, Fundu Moldovei, Mălini, Poiana Stampei, Pojorâta, Sadova, Solca, Vatra Moldoviței. Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Sucevița și Vatra Dornei sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național.
„Hai în Bucovina! Avem și mai mult de oferit! De miercuri, 13 iulie, avem 5 noi stațiuni turistice de interes local în Suceava: comuna Moldovița, comuna Panaci, comuna Putna, comuna Șaru Dornei și comuna Vama.
Atestarea acestor comune ca stațiuni turistice de interes local prin adoptarea Hotărârii de Guvern înseamnă noi oportunități de promovare, șanse mai mari de atragere a unor finanțări nerambursabile și implicit o dezvoltare economică ce duce la creșterea calității vieții pentru rezidenții acestor zone”, a spus deputatul Gheorghiu.