Deputatul Ioan Balan i-a solicitat ministrului Adrian Câciu informații privind distribuirea și alimentarea cardurilor de energie la nivelul județului Suceava

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a adresat o întrebare ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, prin intermediul căreia i-a solicitat informații privind distribuirea și alimentarea cardurilor de energie la nivelul județului Suceava.

Parlamentarul sucevean a precizat că sprijinul financiar acordat de Guvernul României, susținut financiar din fonduri externe nerambursabile, prin intermediul cardului de energie s-a demonstrat unul dintre cele mai puternice proiecte de sprijinire a familiilor aflate în situații de vulnerabilitate financiară, pentru a putea depăși dificultățile create de creșterea accelerată a prețurilor la energie. 

„Salut faptul că, începând cu a doua parte a lunii septembrie, Guvernul a demarat procedurile pentru încărcarea cardurilor de energie cu cea de-a doua tranșă aferentă anului 2023. Cu toate acestea, potrivit prevederilor actului normativ care stă la baza acestui program, disponibilitățile financiare pot fi utilizate de către beneficiari până la finalul acestui an, mai precis până la data de 31 decembrie 2023.

Cu speranța că Guvernul România va încerca să identifice soluții pentru extinderea programului și în anii următori, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:  

  • Care este numărul total de beneficiari ai cardului de energie la nivelul județului Suceava?

  • Care este numărul total de carduri de energie încărcat cu tranșa a doua din anul 2023 la nivelul județului Suceava?

  • Câți beneficiari nu au utilizat în integralitate sau deloc fondurile încărcate pe cardul de energie?

  • Ce măsuri de informare a beneficiarilor anticipați, pentru a vă asigura că aceștia vor utiliza fondurile pentru plata facturilor până la data de 31 decembrie 2023?”, se arată în textul întrebării.