Deputatul Ioan Balan: „Infrastructura nouă din Moldova așteaptă investitorii privați, români și străini!”

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a declarat că bugetul pentru anul viitor a fost adoptat înainte de începutul anului, astfel încât mediul de afaceri și administrațiile publice locale să își poată deja construi planurile pentru anul 2023.

„Apreciez faptul că bugetul propus de Guvernul Ciucă este, deopotrivă, atât un buget orientat către dezvoltarea României prin investiții, cât și un buget care protejează veniturile românilor. 112 miliarde de lei, reprezentând 7,2% din PIB, reprezintă suma alocată investițiilor publice, fiind cel mai mare buget alocat dezvoltării și modernizării infrastructurii naționale. Alte zeci de miliarde merg către majorarea punctului de pensie cu 12,5%, către actualizarea alocațiilor de stat pentru copii și a indicatorului social de referință, către măsuri sociale de sprijin pentru pensionarii cu venituri reduse și persoanele vulnerabile. Pe lângă fondurile alocate marilor proiecte de investiții, bugetul pentru anul 2023 este extrem de generos cu toate autoritățile publice locale, fiind finanțate, integral sau parțial, aproape toate proiectele de investiții așteptate de comunitățile locale.  

Ani de zile am susținut de la tribuna Parlamentului României necesitatea ca investițiile publice să fie orientate și către regiunile mai puțin dezvoltate ale țării, cum este Moldova. Astăzi, când majoritatea proiectelor de investiții dorite și așteptate de moldoveni se află în diferite stadii de execuție, sarcina noastră, a politicienilor, este aceea de a monitoriza activitatea instituțiilor publice responsabile de execuția investițiilor și a constructorilor, astfel încât proiectele să fie de cea mai bună calitate și să nu mai sufere amânări nejustificate”, a spus deputatul Balan.

Deputatul sucevean a adăugat că infrastructura mare și infrastructura locală aduc un spor de bunăstare în viața moldovenilor, dar este și condiția esențială pentru ca investitorii români și străini să decidă să înființeze întreprinderi performate, în care angajații obțin salarii comparabile cu cele din Occident.

„Oare câți români ar fi plecat în străinătate dacă la ei în localitate sau în județ aveau șansa să obțină un loc de muncă bine plătit și sigur? Știm cu toții răspunsul la această întrebare, așa cum știm și că dacă investițiile publice realizate de Guvernul Ciucă vor fi însoțite de investiții private puternice și de locuri de muncă atractive, tot mai mulți români vor decide să se întoarcă în țară. Din acest motiv, cred că următorul pas după ce proiectele esențiale de infrastructură vor fi finalizate va fi acela prin care, toată clasa politică în care moldovenii și-a pus încrederea să caute soluții pentru a atrage în această zonă bogată și frumoasă a țării investiții private românești și străine, care să genereze prosperitate reală pentru oameni”, a conchis Ioan Balan.