Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut, în Plenul Camerei Deputaților, o declarație politică, prin intermediul căreia a precizat că România Educată nu mai este doar o dorință sau un set de obiective, ci este un adevărat proiect de țară pe care Președintele României l-a inițiat și l-a pus în mișcare. El a adăugat că succesul acestui proiect deosebit de important pentru România depinde de noi toți: politicieni, administrații publice locale, conduceri de unități de învățământ, profesori, elevi, societatea civilă și Guvernul României.
„Emoțiile care ne-au încercat pe toți la deschiderea noului an școlar trebuie să ne stimuleze să punem în valoare proiectul România Educată pentru toți copiii cu vârstă școlară. Să acționăm în spiritul și litera reformelor! Trebuie să fie un efort comun, pentru că de succesul acestei reforme depinde viitorul țării noastre pe termen mediu și lung.
Un prim pas în direcția reformării sistemului de educație s-a realizat deja prin adoptarea noilor legi ale educației, la începutul acestei veri. Mă bucur că Parlamentul a dat dovadă de maturitate politică și proiectele de legi au beneficiat de dezbateri reale și de consensul cuvenit.
De asemenea, nu putem trece cu vederea faptul că, în ultimii ani, guvernele din care PNL a făcut parte au prioritizat investițiile publice pentru reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ, pentru dotarea acestora și pentru asigurarea utilităților de bază. Procesul nu este încheiat, însă, odată demarat, sunt convins că va fi dus până la capăt.
Mă bucură, de asemenea, faptul că în perioada în care Guvernul a fost condus de Nicolae Ciucă a reușit să identifice și resursele necesare pentru o ameliorare a salarizării personalului din învățământ, profesorii și învățătorii fiind pilonul central pe care se bazează sistemul nostru de educație. Majorările salariale deja operate și cele pentru care Guvernul s-a angajat, reprezintă garanția că în sistemul nostru de învățământ vom avea cei mai buni dascăli, iar tinerii absolvenți de studii universitare vor fi tot mai dispuși să urmeze o carieră didactică.
Așadar, aș încheia spunând că suntem pe drumul cel bun, însă, suntem abia la început și mi-aș dori ca în cel mai scurt timp să vedem și efectele favorabile traduse prin eliminarea abandonului școlar, creșterea promovabilității la examenele naționale, creșterea numărului de elevi din mediile defavorizate care urmeză cursuri universitare, consolidarea învățământului profesional”, a declarat deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.