Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, alături de liberalul Bogdan George Pastrav, subprefect al județului Suceava, și alți reprezentanți ai liberalilor fălticeneni, printre care Codrin Bența, președintele organizației locale PNL Fălticeni, și Tiberiu Gherasim, președintele Clubului Elevilor Liberali Suceava, au vizitat astăzi Târgul Mărului, de la Fălticeni.

„Am avut bucuria de a participa, în calitate de subprefect, la cea de-a XX-a ediție a Târgului Mărului de la Fălticeni, un eveniment cu tradiție, care aduce împreună oameni harnici, producători locali și prieteni dragi. M-am reîntâlnit cu vechi colegi și am fost alături de membrii partidului, într-o atmosferă plină de energie și culoare. Felicitări organizatorilor pentru promovarea valorilor și tradițiilor din județul Suceava!”, a transmis subprefectul Sucevei, Bogdan George Păstrăv.

Echipa liberală a vizitat standurile producătorilor locali, a discutat cu aceștia și cu vizitatorii târgului despre provocările cu care se confruntă și despre soluțiile prin care administrațiile liberale pot sprijini mediul rural și inițiativa locală.



