Deputatul Ioan Balan solicită suplimentarea biletelor de tratament pentru pensionarii suceveni

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis o întrebare ministrului muncii și solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi, privind biletele de tratament disponibile pentru pensionarii din județul Suceava în anul 2023.   

Deputatul sucevean a precizat că, potrivit art.124 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice numărul biletelor de odihnă, al biletelor de tratament balnear, inclusiv cele care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu, precum și modul de acordare, de distribuire și de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 172 din 1 martie 2023 privind acordarea prestațiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2023, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice s-a decis ca în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, pentru anul 2023, să fie asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.

„Dată fiind utilitatea incontestabilă a biletelor de tratament balnear pentru pensionari, precum și cererea foarte mare manifestată la nivelul județului Suceava (unul dintre județele cu cea mai mare populație din țară), vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:  

  • Care este motivul pentru care, în ciuda cererii exprimate din partea pensionarilor, numărul de bilete de tratament a rămas relativ constant în ultimii ani? 

  • Aveți în vedere ca, la prima rectificare bugetară din anul 2023, să propuneți Ministerului finanțelor, o suplimentare a sumelor și, respectiv, a biletelor de tratament balnear destinate pensionarilor?

  • Vă rog să precizați care va fi numărul estimat de bilete de tratament balnear care se vor distribui la nivelul județului Suceava în anul 2023”, se arată în textul întrebării.