Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan i-a transmis o întrebare ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, privind programele pentru promovarea în plan național și internațional a atracțiilor culturale românești.
Deputatul sucevean a precizat că este incontestabil faptul că România dispune de o bogăție culturală imensă, în toate provinciile sale istorice, bogăție și diversitate culturală puțin cunoscută, atât la nivel național, dar, mai cu seamă, la nivel internațional. De asemenea, este îmbucurător faptul că, pe lângă politicile publice de patrimonializare ale administrației publice centrale și locale, o serie de inițiative private contribuie la prezervarea identității naționale românești.
„De exemplu, la nivelul județului Suceava, prin eforturi deosebite ale unor localnici, s-au dezvoltat și menținut colecții etnografice de o valoare deosebită, dintre care enumăr: Colecţia Etnografică Bucovineană «Ioan Grămadă» din Câmpulung Moldovenesc sau Colecţia muzeală «Ileana şi Andronic Andronicescu» din localitatea Fundu Moldovei. Apreciez faptul că Ministerul culturii a inventariat toate aceste elemente de patrimoniu.
Atracțiile culturale din România sunt, fără îndoială, la fel de importante ca alte atracții pe care le are țara noastră, motiv pentru care o politică eficientă de promovare a bogăției și diversității culturale ar avea efecte sociale și economice pozitive în plan local și național. Având în vedere eforturile pe care administrația județeană și locală din județul Suceava le-a depus pentru promovarea Bucovinei în plan intern și extern, în principal pentru relansarea activităților turistice, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:
-
Ce programe de promovare a bogăției și diversității culturale din România aveți în vedere să susțineți în anul 2023, atât la nivel național, cât și internațional?
-
Ce buget intenționați să alocați în anul 2023 activităților de promovare a atracțiilor culturale din România?
-
Ce modalități de promovare aveți în vedere să utilizați, în condițiile în care unele state membre ale Uniunii Europene apelează deja, de mulți ani, la promovarea cu ajutorul comunicării electronice (conturi pe rețele sociale, canale de youtube, platforme de prezentare etc).
-
Vă rog să precizați dacă, în cadrul evenimentelor externe susținute de Ministerul Culturii aveți în vedere să promovați atracțiile culturale și istorice din Bucovina”, se arată în textul întrebării transmise de deputatul Ioan Balan ministrului Culturii.