Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan: „Autostrada A 7 tot mai aproape de Suceava”

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan, a declarat, vineri, 4 noiembrie, a.c.,  că Autostrada Moldovei (A7) prinde contur și se apropie din ce în ce mai mult de Suceava, după ce a fost semnat contractul de finanțare pentru secțiunea Bacău-Pașcani, de aproximativ 78 de km.

„Autostrada ”Moldovei” A7 devine pas cu pas realitate, fiecare termen asumat de ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, fiind îndeplinit conform graficului. Eu și toată echipa PSD Suceava îl susținem pe Sorin Grindeanu pentru ca după 32 de ani să reușim să avem prima autostradă în Moldova”, a spus deputatul. 

Șoldan a arătat că joi, 3 noiembrie a.c., a fost semnat contractul de finanțare pentru Autostrada A7, secțiunea Bacău – Pașcani.

Proiectul constă în construirea a 77,394 km de autostradă, inclusiv 9 noduri rutiere, 112 poduri și pasaje, 2 spații pentru servicii, 1 Centru de Întreţinere și Coordonare (CIC) și două parcări de scurtă durată la km 25+651 și km 63+900.

Traseul autostrăzii se compune din 3 loturi:

  • Lot 1 între UAT Săucești (județ Bacău) și Trifești (județ Neamț), km 0+000 — Km 30+300, cu lungimea de 30.3km;
  • Lot 2, între Trifești (județ Neamț) și Gherăești (județ Neamț), km 30+300 — Km 49+299, cu lungimea de 18.999 km;
  • Lot 3, între Mircești (județ lași) și Pașcani (județ Iași), km 49+299 — Km 77+393.7, cu lungimea de 28.094 km

Valoarea totală a contractului este de 7.322.556.740,89 lei, iar finanţarea este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 4 – Transport sustenabil.

„În perioada următoare urmează să fie finalizate și studiile de fezabilitate și proiectare pentru tronsoanele Pașcani-Suceava și Suceava-Siret, iar în 2023 să fie lansate procedurile de achiziție pentru execuție”, a concluzionat deputatul Gheorghe Șoldan.