Președintele Tineretului Social Democrat Suceava, deputatul George Șoldan, a luat parte luni, 10 iulie, la conferința de alegeri a organizației de tineret Boroaia. El a spus că tânărul Cătălin Drîngu a fost astfel reales în funcție.
Deputatul sucevean i-a urat succes lui Drîngu și l-a asigurat în continuare de toată susținerea sa.
„Tinerii reprezintă cea mai importantă resursă a României. Cum facem însă să-i ținem în țară?̂ la care generațiile de politicieni din ultimele decenii nu par să fi găsit încă un răspuns.În această postare vreau să vă iau cu mine la și să vă spun mândri că reușesc să-și întrețină casa și familia, dar să și facă ceva pentru comunitatea lor, fără să fie nevoiți să muncească la mii de kilometri distanță.Luni după-amiază, au avut loc alegeri la organizația de tineret social-democrată din Boroaia, condusă din 2016 de Cătălin Drîngu (31 de ani), care e și consilier local din 2020.̦, care au plecat la muncă în străinătate, pentru o viață mai bună.S-a întors din Italia, s-a căsătorit, iar astăzi este tatăl a doi copii minunați, un băiat și o fetiță, de 7, respectiv 3 ani, și lucrează ca director comercial la o firmă, după ce o perioadă a fost profesor de sport suplinitor la o școală din comună.A fost reales pentru un nou mandat în fruntea organizației de tineret și m-am bucurat să aflu că ̂ ̦ ̂ ̆ .Mi-a plăcut, de exemplu, povestea celor doi cumnați, Cosmin și Florin, care au împreună un service auto, sau cea a fraților Vasile și Costel, care fac comerț cu cereale.Boroaia e una dintre localitățile exemplu la nivel de țară, unde un , , a reușit să atragă investiții mai multe decât la un oraș.Mult succes, Catalin Drîngu și tinerilor din organizația ta!Sper să aduceți cât mai mulți tineri în administrația locală și să vă implicați în dezvoltarea localității și a oportunităților pentru tineri.Eu vă voi sprijini de fiecare dată!
Cu siguranță că că România poate să-și păstreze cea mai importantă resursă în țară”, a spus deputatul George Șoldan.