Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a vizitat Salina de la Cacica, unde a discutat cu angajații de acolo. Acesta a ținut să sublinieze că acolo se produce cea mai pură sare de pe piață, iar investițiile anunțate de ministrul Economiei vin ca o garanție pentru angajați că această salină va funcționa mulți ani de acum în colo.
„Știați că cea mai pură sare de pe piață e cea de la Cacica? Cu toate astea, Salina Cacica, singura din România care produce sare recristalizată, cu o puritate de 99,9%, merge de ani buni doar din voința și profesionalismul unor oameni extraordinari care lucrează acolo.Oameni care au salariul net puțin peste 2000 de lei lunar și trăiesc de ani buni cu spaima că vor fi anunțați de companie că mina nu mai e competitivă și că trebuie să plece acasă.
Săptămâna trecută, ministrul Economiei, Florin Spătaru, anunța în timpul vizitei de la Suceava că se vor investi patru milioane de euro în retehnologizarea salinei de la Cacica.Această investiție va salva practic salina de la închidere!O spun chiar angajații de la Cacica, pe care i-am vizitat la sfârșitul săptămânii trecute.Am stat aproape două ore la discuții cu directorul sucursalei de la Cacica, Radu Dîrțu, și cu o parte dintre colegii acestuia.Am vizitat mina și am vorbit despre problemele de la salină. Și nu-s deloc puține.
Toader, Cosmin, Anton și Constantin sunt nucleul celor care au ținut salina deschisă în ultimii ani.Maistrul Anton îmi spune că are 54 de ani și că lucrează la salină din 1993: “La vârsta asta nu mă mai pot duce nici la sparanghel”.Cosmin și Constantin sunt ingineri, iar Toader e electrician și lider de sindicat.Are trei copii, toți studenți: o fată la medicină, o alta la arhitectură, iar băiatul, la Academia de Poliție.Cu toții sunt mai optimiști de la anunțul investiției care se preconizează a fi finalizată într-un an și jumătate, maxim doi ani.Până atunci, oameni buni, cumpărați sare de Cacica (cutia albastră) și vizitați salina!
Fiecare cutie, fiecare bilet îi va ajuta pe cei 69 de angajați și familiile acestora și va ține salina deschisă”, a spus deputatul PSD de Suceava George Șoldan.