Deputatul Șoldan, la Zilele orașului Cajvana: „Le-am grăit căjvănarilor mândru din cale afară că-s de-al lor și că mă trag dintr-o comunitate de oameni atât de gospodari și de ambițioși”

Deputatul PSD de Suceava George Șoldan a luat parte la Zilele orașului Cajvana, localitatea sa natală. Parlamentarul sucevean le-a vorbit căjvănenilor cu emoție despre mândria pe care o simte că se trage dintr-o comunitate de oameni atât de gospodari și de ambițioși.
„Aici îmi sunt părinții, prietenii din copilărie, colegii de școală primară și gimnazială, dar și majoritatea rudelor. M-am bucurat să-mi revăd mulți prieteni și îmi cer iertare celor care poate erau prin mulțime, dar nu i-am văzut și nu am mai apucat să le strâng mâna.
Când a venit rândul să urc pe scenă, simțeam deja emoție în glas. Mi se întâmplă de puține ori, dar mai ales când le vorbesc alor mei, căjvănarilor.
Așa e când sunt acasă, în mijlocul oamenilor care mă cunosc, unii dintre ei încă de când eram doar un copil.
Le-am grăit căjvănarilor mândru din cale afară că-s de-al lor și că mă trag dintr-o comunitate de oameni atât de gospodari și de ambițioși.
Știu că cea mai mare problemă a orașului e lipsa canalizării și nu m-am ferit să pun degetul pe rană și să le spun oamenilor că facem eforturi împreună cu dl primar pentru a face rost de finanțare pentru acest amplu proiect.
De asemenea, i-am asigurat de sprijinul meu și pentru celelalte proiecte legate de Cajvana, cum ar fi cel pentru un nou corp de școală depus prin PNRR”, a spus deputatul PSD de Suceava George Șoldan.