Deputatul Șoldan: Premierul Marcel Ciolacu și actuala guvernare au reușit ce nu au fost în stare predecesorii lor, aderarea la spațiul Schengen

Deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat că după 13 ani, România obține o victorie mare, aderarea la spațiul Schengen. Gheorghe Șoldan a subliniat faptul premierul Marcel Ciolacu și actuala guvernare au reușit ce nu au fost în stare predecesorii lor.

„Avem acord politic în această privință, iar din martie 2024, vom intra în Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Această reușită se traduce prin mai puține controale și cozi pentru români în aeroporturile din cele 27 de țări membre ale spațiului de liberă circulație. De asemenea, Portul Constanța își va crește exponențial importanța și va aduce beneficii economice considerabile României.

E un pas uriaș pentru România, un succes major al premierului și al echipei sale guvernamentale, mai cu seamă că, așa cum spunea și Marcel Ciolacu, “anul trecut ușa Schengen părea complet închisă!”

După ani de zile de așteptări, s-a realizat un vis. Parțial, e drept, dar e un mare pas înainte. România merită în Schengen.

Sunt convins că până la sfârșitul lui 2024 vom adera și cu frontierele terestre”, a transmis Gheorghe Șoldan.