de Dragoș Huțuleac
Îmi plac idealiștii. Până la un punct. Punctul respectiv este marcat de momentul când văd că idealismul trece dincolo de rațional. Din acel moment, idealistul se transformă dintr-o entitate frumoasă și pozitivă într-un „taliban” al unei idei, concepții, al unui scop etc. Un obsedat! Cea mai mare problemă este că din acel moment, indiferent ce argumente raționale ai aduce în discuție pentru a-i echilibra opiniile și a-l transforma din nou într-o entitate frumoasă și pozitivă, refuză să le accepte și te privește brusc ca pe un inamic.
Am convingerea fermă că idealismul nu transcede raționalul, ci se sprijină pe acesta pentru a da lumii o perspectivă mai luminoasă asupra vieții. Această expresie „perspectivă mai luminoasă”, în acest context, nu este o formulare desuetă și teoretică, ci se referă la plenitudinea aplicațiilor practice menite a ne schimba viața în bine posibil a fi gândite și realizate de un idealist. Pentru că idealiștii nu sunt cei care militează pentru o „modificare” în bine a realității la modul teoretic. Aceia sunt visătorii. Idealiștii militează și promovează o soluție practică, la îndemână, cu efecte vizibile/palpabile la nivel social.
De exemplu, visătorii visează să salveze toate animalele din lume. Idealiștii în schimb pun în practică acest lucru, salvând câte animale pot, fiind conștienți că nu le pot salva pe toate, dar caută mereu să crească procentul celor salvate găsind soluții mai mult sau mai puțin alternative pentru problema cu care se confruntă. Nu se dau cu fundul de pământ pentru că nu reușesc să salveze toate animalele din lume, fac tot ce ține de ei pentru împlinirea acestui deziderat și nu intră într-o spirală a emoțiilor fără rost când văd că și-au atins limitele. N-o să vezi idealiști crizați! Sunt practici, eficienți, creativi, folositori umanității. Bineînțeles că acesta este un exemplu care poate fi extins către alte domenii în care idealiștii performează. Și e o mare bucurie că există idealiști care întrunesc calitățile de mai sus în mai toate domeniile.
Am scris acest scurt comentariu pentru că văd că se face o confuzie între obsedați și idealiști. Și nu e bine. Pentru că obsedații, odată intrați în spirala emoțiilor nu mai au capacitatea de a discerne între bine și rău. Acțiunile lor fac mai mult rau societății în ansamblul ei decât bine. Și culmea este că media îi promovează mai mult pe aceștia, ca și cum ei ar fi modele care trebuie urmate. Nu-i așa! Modelele sunt idealiștii. Acele persoane raționale, care găsesc soluții practice la problemele cu care se confruntă fără a afecta echilibrul social, ba mai mult, contribuie la consolidarea acestui echilibru prin plus valoarea pe care o aduc societății prin acțiunile lor. Doar că aceștia nu fac circ, drept urmare binele pe care îl aduc în viața noastră rămâne cel mai adesea necunoscut, deși este vizibil. În timp ce „binele” făcut de obsedați devine cunoscut, deși este invizibil…Atât!
PS: puneți acest text în contextul războiului…