Detaliile incendiului de la Vicovu de Sus

În seara zilei de miercuri, 9 aprilie, un incendiu a izbucnit la o gospodărie din orașul Vicovu de Sus.

La fața locului au intervenit pompierii militari și civili, cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Incendiul s-a manifestat la o casă de locuit în construcție și la anexele gospodărești.

A existat pericol de propagare la vecinătăți, dar pompierii au localizat flăcările și au salvat o altă casă de locuit din aceeași gospodărie și o locuință învecinată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost depozitarea cenușii și a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.

Au ars acoperișul casei în construcție și cel al unor anexe gospodărești (garaj și magazie), pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, precum și bunurile depozitate în interioare. Au mai ars circa 4 metri cubi lemn de foc și s-a degradat ușa de la camera centralei termice.