Directorul DSP Suceava, Daniela Odeh, a informat, referitor la situația grupului de cetățeni francezi cu suspiciune de toxiinfecție alimentară, prezentați în UPU Suceava săptămâna trecută, că rezultatul analizelor la probele de apă și aliment sunt conforme.
„Investigațiile de laborator necesare emiterii unei concluzii medicale nu sunt finalizate până la acest moment.
Rezultatul final al anchetei vă va fi comunicat imediat ce vom primi toate rezultatele de laborator”, a transmis Daniela Odeh.
Reamintim că 19 elevi din Franța și o profesoară au ajuns la spital, în Suceava, după ce au făcut toxiinfecție alimentară. Grupul venise în România în cadrul unui proiect Erasmus și miercuri ar fi mâncat în trei localuri din oraș.